Cargo 200..frica merge cu avionul

Doar unii dintre ei pot face asta. Să ne ia pe noi ăştia de ne uităm la film, de guler, să ne scuture bine şi să ne trântească la loc în scaune. Cam aşa a făcut Alexei Balabanov cu Cargo 200 şi mai departe cu cei care au văzut filmul. Pelicula e din cale-afară de crudă, e delirul controlat şi sadic al unui miliţian din timpul lui Gorbaciov..ca poza să fie completă, totul curge pe fundalul războiului din Afganistan. Sadismul e pus în ramă de fiecare replică spusă pe şleau şi pe ruseşte, ceea ce o face şi mai crudă.


Dacă prima parte te lasă să mai bei un suc, să mai caşti, după ce miliţianul răpeşte o fată şi o leagă de pat în numele unui fals mariaj, clipeşti din ce în ce mai rar. Miliţianul e impotent, ceea ce-l face şi mai fioros, îşi constrânge subordonaţii
să-i violeze nevasta în timp ce el îi citeşte scrisori de dragoste de la iubitul adevărat plecat pe front.

Dacă vedeţi filmul acasă, piratat nu ezitaţi să mai daţi un rewind ceva pentru înţelegerea deplină a replicilor...merită fiecare cuvinţel. În rest, hainele sunt vintage, papucii Angelicai jos pălăria şi micul mafiot de nelăsat fără supraveghere.

Personajele cu suflete despuiate până la brâu suferă de o formă stranie de puritate şi nu par să mintă nicio secundă. Pe lângă cea mai buna regie la Gijon Film Festival, la Rotterdam Film Festival, recunoaşterea noastră la Tiff, Cargo 200 m-a mai câştigat încă o dată pe mine ca spectator. Am uitat să scriu de muzică...sunt câteva piese, eu am reţinut trei..curg lin, eminescianeşte de o perfectă nedreptate.