Jos lanţurile, sus fruntea..dacă se poate

Mamaia străluceşte, asta e sigur. E mult aur, peste tot..pe mâini, pe picioare, pe glezne, în jurul gâtului, al taliei, în urechi, după, după colţuri, în apă, pe degete, în jurul craniilor (chiar dacă înăuntru sunt goale şi transparente ca nişte pahare). Dacă am fi cu toţii alergici la strălucire metalică, am câştiga o staţiune pe malul mării, da aşa mi se pare că nu se mai poate face nimic pentru ea. Lănţarii ascultă de toate..le place acum Fatboy Slim, Andreea Bălan, Trente Moller şi din nou Adi, Costi sau Pagal. Fac mofturi la papa şi nani, cumpără maşini furioase cu bani care miros a stârv, le parchează prost şi se reproduc des.

Noi am lucrat la mare weekend ul ăsta, sufocaţi de cocalari dar totuşi am lucrat. Am filmat nişte băieţi pentru care un vânt de 10 noduri înseamnă bucurie mare. În nici alte 10, minute, zmeele sunt pe cer, plăcile de sub ele pe apă şi pumnii strânşi bine...apoi dans aşa, în aer cu apă, atât cât ţine vântul.

Am găsit dansatorii undeva prin Mamaia, împrăştiaţi cuminţi printre cei cu burtă şi aur care se pozează cu ski-jet ul. Povestea lor ceva mai târziu, la reporter aşa cum v-am obişnuit.

Noi am plecat, ei, lănţarii au rămas. Îi ştim bine, eu una îmi muşc obrajii când îi văd, ca să nu râd. Un gen straniu al dezastrului, dezastru care reuşeşte să te lase indiferent ceea ce e chiar mai rău.