Ce fac oamenii care de obicei scriu...în zilele mute? Fac ce fac şi ceilalţi numai că se mai şi luptă. Au un fel de inamic potrivnic sentimentelor care le aminteşte conştiincios că azi cuvintele au lipsit. E un chin şmecher care roade carne, haine, vise, minute, piese, pepeni, Salitos şi continuă să fie pînă cînd îl scrii, atunci nu mai are putere, se descompune perfid, distrus de un simplu exercitiu de zece degete. Atît de fragil e de fapt. Cu mine e de aproape două săptămîni, un concubinaj nedorit care face rău, dar mă şi salvează...ca în piesele lui U2 sau ale lui John Osborne. Ce dacă unul a scris muzică şi altul teatru? Tot piese se numesc amîndouă. Nu poţi nici cu el nici fără...aşa că decizi să-l laşi să fie şi să faceţi cu rîndul.
Azi al meu chin se duce, devine indiferent, poartă culoarea paharului transparent şi e umilit de mila oamenilor cumsecade, surghiunit de o scriere de tînăr furios.
Dacă se va întoarce? Da...imediat după ce am pus punct...E aşa, un fel de aventură ridicolă care se întîmplă sub acelaşi cer, dar cu un noroc diferit de fiecare dată.
Acum gata, începe să se tacă din nou. Să vedem cît durează şi asta. Să trăim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu