Pentru ele am lăsat Bucureştii la începutul săptămânii care îşi spune acum ultimele cuvinte. Am filmat ca în pelicula lui Ion Creangă pe care n-a făcut-o niciodată: oameni la sapă, muncitori cu mulţi copii şi puţine răspunsuri, ingineri care turează motoare de maşini străine, cai, pompe, fabrici închise şi deschise, asistent manageri, secretare, flori şi lanuri bineînţeles. Am filmat lanurile acelea care cântă, te fac să te aşezi în fund lângă ele şi să le priveşti până târziu. E unul dintre momentele alea când îţi simţi imaginaţia băgată în ghips, nu gândeşti şi eşti bine cu tine aşa.
Povestea de la reporter va fi uşor diferită, nu plânge nimeni în ea...le pare doar rău, nu e nimeni prea vinovat dar are tendinţa să ridice din umeri, nu e despre pictori impresionişti sau graficieni uitaţi zile întregi în peisaje prea frumoase, povestea va fi despre biocarburanţi, despre soluţii şi de ce nu despre vieţi de planete prelungite. Imaginile v-ar putea vrăji uşor...oricum nici noi nu ne aşteptam să filmăm până seara târziu culori diferite de cer, asta nu era în plan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu